2 Samuel - 22

Versiunea Dumitru Cornilescu - 51 versete

David a îndreptat către Domnul cuvintele acestei cîntări, după ce Domnul l -a izbăvit din mîna tuturor vrăjmaşilor lui şi din mîna lui Saul.

El a zis: ,,Domnul este stînca mea, cetăţuia mea, Izbăvitorul meu.

Dumnezeu este stînca mea, la care găsesc un adăpost, scutul meu şi puterea... care mă mîntuieşte, turnul...... meu cel înalt şi scăparea... mea. Mîntuitorule! Tu mă scapi de sîlnicie.

Eu chem pe Domnul cel vrednic de laudă, şi sînt izbăvit de vrămaşii mei.

Căci valurile morţii mă înconjuraseră, şivoaiele nimicirii mă înspăimîntaseră;

legăturile mormîntului mă înconjuraseră, laţurile morţii mă prinseseră.

În strîmtoarea mea, am chemat pe Domnul, am chemat pe Dumnezeul meu; din locaşul Lui, El mi -a auzit glasul, şi strigătul meu a ajuns la urechile Lui.

Atunci pămîntul s'a cutremurat şi s'a clătinat, temeliile cerului s'au mişcat şi s'au zguduit, pentrucă El Se mîniase.

Fum se ridica din nările Lui, şi un foc mistuitor ieşea din gura Lui: cărbuni aprinşi ţîşneau din ea.

A plecat cerurile, şi S'a pogorît: un nor gros era subt picioarele Lui.

Călărea pe un heruvim, şi sbura, venea pe aripile vîntului;

era înconjurat cu întunerecul ca şi cu un cort, era înconjurat cu grămezi de ape şi cu nori întunecoşi.

Din strălucirea care era înaintea Lui schinteiau cărbuni de foc.

Domnul a tunat din ceruri, Cel Prea Înalt a făcut să -I răsune glasul;

a aruncat săgeţi şi a risipit pe vrăjmaşii mei, a aruncat fulgerul, şi i -a pus pe fugă.

Fundul mării s'a văzut, temeliile lumii au fost descoperite, de mustrarea Domnului, de vuietul suflării nărilor Lui.

El şi -a întins mîna de sus din înălţime, m'a apucat, m'a scos din apele cele mari;

m'a izbăvit de protivnicul meu cel puternic, de vrăjmaşii mei cari erau mai tari decît mine.

Ei mă prinseseră în ziua strîmtorării mele, dar Domnul a fost sprijinitorul meu,

El m'a scos la loc larg. El m'a mîntuit, pentrucă mă iubeşte.

Domnul mi -a răsplătit după nevinovăţia mea, mi -a făcut după curăţia mînilor mele;

căci am păzit căile Domnului, nu m'am făcut vinovat faţă de Dumnezeul meu.

Toate poruncile Lui au fost înaintea mea, şi nu m'am depărtat dela legile Lui.

Am fost fără vină înaintea Lui, m'am păzit de fărădelegea mea.

De aceea Domnul mi -a răsplătit nevinovăţia mea, după curăţia mea înainte Lui.

Cu cel bun Tu eşti bun, cu omul drept Te porţi după dreptate,

cu cel curat eşti curat, cu cel îndărătnic Te porţi după îndărătnicia lui.

Tu mîntuieşti pe poporul care se smereşte, şi cu privirea Ta, scobori pe cei mîndri.

Da, Tu eşti lumina mea, Doamne! Domnul luminează întunerecul meu.

Cu Tine mă năpustesc asupra unei oşti înarmate, cu Dumnezeul meu sar peste zid.

Căile lui Dumnezeu sînt desăvîrşite, cuvîntul Domnului este curăţit; El este un scut pentru toţi cei ce caută adăpost în El.

Căci cine este Dumnezeu, afară de Domnul? Şi cine este o stîncă, afară de Dumnezeul nostru?

Dumnezeu este cetăţuia mea cea tare, şi El mă călăuzeşte pe calea cea dreaptă....

El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor, şi El mă aşează pe locurile mele cele înalte.

Îmi deprinde mînile la luptă, şi braţele mele întind arcul de aramă.

Tu îmi dai scutul mîntuirii Tale, şi ajung mare prin bunătatea Ta.

Lărgeşti drumul supt paşii mei, şi picioarele mele nu se clatină.

Urmăresc pe vrăjmaşii mei, şi -i nimicesc, nu mă întorc pînă nu -i nimicesc.

Îi nimicesc, îi zdrobesc, de nu se mai scoală; cad subt picioarele mele.

Tu mă încingi cu putere pentru luptă, răpui subt mine pe protivnicii mei.

Faci pe vrăjmaşii mei să dea dosul înaintea mea, şi nimicesc pe ceice mă urăsc.

Se uită în jurul lor, şi nu -i cine să -i scape. Strigă către Domnul dar nu le răspunde!

Îi pisez ca pulberea pămîntului, îi zdrobesc, îi calc în picioare, ca noroiul de pe uliţe.

Mă scapi din neînţelegerile poporului meu; mă păstrezi drept căpetenie a neamurilor; un popor... pe care nu -l cunoşteam îmi este supus.

Fiii străinului mă linguşesc; mă ascultă la cea dintîi poruncă.

Fiii străinului leşină dela inimă, tremură cînd ies afară din cetăţuie.

Trăiască Domnul, şi binecuvîntată să fie Stînca mea! Înălţat să fie Dumnezeu, Stînca mîntuirii mele,

Dumnezeu, care este răzbunătorul meu, care-mi supune popoarele,

şi care mă face să scap de vrăjmaşii mei! Tu mă înalţi mai pesus de protivnicii mei, mă izbăveşti de omul asupritor.

De aceea Te voi lăuda printre neamuri, Doamne! Şi voi cînta spre slava Numelui Tău.

El dă mari izbăviri împăratului Său, şi arată milă unsului Său: lui David, şi seminţei... lui, pentru totdeauna.``