Buscar na Bíblia
Encontre versículos, passagens e textos bíblicos
4 resultado(s) encontrado(s)
Buscar na Bíblia: "turburarea" de Versiunea Dumitru Cornilescu
John 5:4
Căci un înger al Domnului se pogora, din cînd în cînd, în scăldătoare, şi turbura apa. Şi cel dintîi, care se pogora în ea, după turburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut.
2 Kings 4:13
Şi Elisei a zis lui Ghehazi: ,,Spune -i: ,Iată, pentru noi tu ţi-ai făcut toată turburarea aceasta, noi ce putem face pentru tine? Trebuie să vorbim pentru tine împăratului sau căpeteniei oştirii?`` Ea a răspuns: ,,Eu locuiesc liniştită în mijlocul poporului meu.``
Deuteronomy 28:20
Domnul va trimete împotriva ta blestemul, turburarea şi ameninţarea, în mijlocul tuturor lucrurilor de cari te vei apuca, pînă vei fi nimicit, pînă vei pieri curînd, din pricina răutăţii faptelor tale, care te -a făcut să Mă părăseşti.
Psalms 38:8
Sînt fără putere, zdrobit cu desăvîrşire; turburarea inimii mele mă face să gem.