Buscar na Bíblia
Encontre versículos, passagens e textos bíblicos
75 resultado(s) encontrado(s)
(Página 1 de 4)
Buscar na Bíblia: "margine" de Versiunea Dumitru Cornilescu
Ruth 3:7
Boaz a mîncat şi a băut, şi inima -i era veselă. S'a dus şi s'a culcat la marginea unui stog. Rut a venit atunci încet de tot, i -a descoperit picioarele, şi s'a culcat.
Song of Solomon 5:12
Ochii lui sînt ca nişte porumbei pe marginea izvoarelor, scăldaţi în lapte, şi odihnindu-se în faţa lui plină.
Nehemiah 1:9
dar dacă vă veţi întoarce la Mine, şi dacă veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini, atunci, chiar dacă veţi fi izgoniţi la marginea cea mai depărtată a cerului, de acolo vă voi aduna şi vă voi aduce iarăş în locul pe care l-am ales ca să locuiască Numele Meu acolo.``
Zechariah 9:2
El se opreşte şi peste Hamat, care se mărgineşte cu Damascul, peste Tir şi Sidon, cu toată înţelepciunea lor!
Mark 13:27
Atunci va trimete pe îngerii Săi, şi va aduna pe cei aleşi din cele patru vînturi, dela marginea pămîntului pînă la marginea cerului.
Judges 7:12
Madian, Amalec, şi toţi fiii Răsăritului, erau răspîndiţi în vale, ca o mulţime de lăcuste, şi cămilele lor erau fără număr, ca nisipul de pe marginea mării.
Judges 19:1
Pe vremea cînd nu era împărat în Israel, un Levit, care locuia la marginea muntelui lui Efraim, şi -a luat ca ţiitoare o femeie din Betleemul lui Iuda.
Judges 19:18
El i -a răspuns: ,,Venim din Betleemul lui Iuda şi mergem pînă la marginea muntelui lui Efraim, de unde sînt. Mă dusesem la Betleemul lui Iuda, şi acum mă duc la casa Domnului. Dar nu se găseşte nimeni să mă primească în casă.
John 6:16
Cînd s'a înserat, ucenicii Lui s'au coborît la marginea mării.
1 Kings 7:23
A făcut marea turnată din aramă. Avea zece coţi dela o margine pînă la cealaltă, era rotundă de tot, înaltă de cinci coţi, şi de jur împrejur se putea măsura cu un fir de treizeci de coţi.
1 Kings 7:26
Grosimea ei era de un lat de mînă; şi marginea ei era ca marginea unui potir, făcută ca floarea crinului. Avea o încăpere de două mii de vedre.
Joshua 3:8
Să dai următoarea poruncă preoţilor cari duc chivotul legămîntului: ,Cînd veţi ajunge la marginea apelor Iordanului, să vă opriţi în Iordan.``
Joshua 3:15
Cînd preoţii, cari duceau chivotul, au ajuns la Iordan, şi cînd li s'au muiat picioarele în marginea apei, -căci Iordanul se varsă peste toate malurile lui în tot timpul secerişului,
Joshua 4:19
Poporul a ieşit din Iordan în ziua a zecea a lunii întîi, şi a tăbărît la Ghilgal, la marginea de răsărit a Ierihonului.
Joshua 11:4
Au ieşit, ei şi toate oştirile lor împreună cu ei, alcătuind un popor fără număr, ca nisipul care este pe marginea mării, şi avînd cai şi cară în foarte mare număr.
Joshua 13:27
şi, în vale, Bet-Haram, Bet-Nimra, Sucot şi Ţafon, rămăşiţă din împărăţia lui Sihon, împăratul Hesbonului, avînd ca hotar Iordanul pînă la marginea mării Chineret, de cealaltă parte a Iordanului, la răsărit.
Joshua 15:21
Cetăţile aşezate în ţinutul dela miazăzi, la marginea cea mai depărtată a seminţiei fiilor lui Iuda, spre hotarul Edomului, erau: Cabţeel, Eder, Iagur,
2 Samuel 4:12
Şi David a poruncit oamenilor lui să -i omoare; le-au tăiat mînile şi picioarele, şi i-au spînzurat la marginea iazului din Hebron. Au luat apoi capul lui Iş-Boşet, şi l-au îngropat în mormîntul lui Abner la Hebron.
2 Samuel 15:2
Se scula disdedimineaţă, şi stătea la marginea drumului la poartă. Şi oridecîteori avea cineva vreo neînţelegere şi se ducea la împărat la judecată, Absalom îl chema şi zicea: ,,Din ce cetate eşti?`` După ce -i răspundea: ,,Sînt din cutare seminţie a lui Israel,``
2 Samuel 17:11
Sfatul meu este dar ca tot Israelul să se strîngă la tine, dela Dan pînă la Beer-Şeba, o mulţime ca nisipul de pe marginea mării. Şi tu însuţi să mergi la luptă.
Página 1 de 4
Próximo →