Buscar na Bíblia
Encontre versículos, passagens e textos bíblicos
12 resultado(s) encontrado(s)
Buscar na Bíblia: "gustat" de Versiunea Dumitru Cornilescu
Hebrews 3:10
De aceea M'am desgustat de neamul acesta, şi am zis: ,,Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N'au cunoscut căile Mele!
Hebrews 3:17
Şi cine au fost aceia de cari S'a desgustat El patruzeci de ani? N'au fost oare ceice păcătuiseră, şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustie?
Hebrews 6:4
Căci cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s'au făcut părtaşi Duhului Sfînt,
Hebrews 6:5
şi au gustat Cuvîntul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor-
John 2:9
Nunul, dupăce a gustat apa făcută vin, -el nu ştia de unde vine vinul acesta (slugile însă, cari scoseseră apa, ştiau), -a chemat pe mire,
Matthew 27:34
I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; dar, cînd l -a gustat, n'a vrut să bea.
1 Samuel 14:29
Şi Ionatan a zis: ,,Tatăl meu turbură poporul; vedeţi dar cum mi s'au luminat ochii, pentrucă am gustat puţin din mierea aceasta!
1 Samuel 14:43
Saul a zis lui Ionatan: ,,Spune-mi ce-ai făcut``. Ionatan i -a spus şi a zis: ,,Am gustat puţină miere, cu vîrful toiagului pe care -l aveam în mînă: iată-mă, voi muri.``
Job 10:1
M'am desgustat de viaţă! Voi da drum slobod plîngerii mele, voi vorbi în amărăciunea sufletului meu.
Ezekiel 16:45
Tu eşti fata mamei tale, care s'a desgustat de bărbatul şi copiii ei. Tu eşti sora surorilor tale, cari s'au desgustat de bărbaţii şi copiii lor. Mama voastră era o Hetită şi tatăl vostru un Amorit.
Psalms 34:8
Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!