Buscar na Bíblia
Encontre versículos, passagens e textos bíblicos
541 resultado(s) encontrado(s)
(Página 1 de 28)
Buscar na Bíblia: "eşit" de Versiunea Dumitru Cornilescu
Haggai 2:5
Eu rămîn credincios legămîntului pe care l-am făcut cu voi, cînd aţi ieşit din Egipt, şi Duhul Meu este în mijlocul vostru; nu vă temeţi!
Nahum 1:11
Din tine, Ninive, a ieşit cel ce urzea rele împotriva Domnului, celce făcea planuri răutăcioase.
Zephaniah 3:18
,,Voi strînge pe cei întristaţi, cari sînt departe de adunarea sfîntă, pe cei ieşiţi din sînul tău, asupra cărora acum apasă ocara.
Habakkuk 2:3
Căci este o proorocie, a cărei vreme este hotărîtă, se apropie de împlinire, şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteaptă -o, căci va veni şi se va împlini negreşit.
Jonah 4:5
Şi Iona a ieşit din cetate, şi s'a aşezat la răsărit de cetate. Acolo şi -a făcut un umbrar, şi a stătut supt el, pînă va vedea ce are să se întîmple cu cetatea.
Ruth 1:7
Ea a ieşit din locul în care locuia însoţită de cele două nurori ale ei, şi a pornit ca să se întoarcă în ţara lui Iuda.
Ruth 2:17
Ea a cules spice de pe cîmp pînă seara, şi a bătut ce culesese. A ieşit aproape o efă de orz.
Colossians 1:23
negreşit, dacă rămîneţi şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă, fără să vă abateţi dela nădejdea Evangheliei, pe care aţi auzit -o, care a fost propovăduită oricărei făpturi de supt cer, şi al cărei slujitor am fost făcut eu, Pavel.
Colossians 2:15
A desbrăcat domniile şi stăpînirile, şi le -a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.
1 John 2:19
Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sînt dintre ai noştri.
1 John 4:1
Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sînt dela Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi.
1 Timothy 6:6
Negreşit, evlavia însoţită de mulţămire este un mare cîştig.
Micah 7:15
,,Îţi voi arăta lucruri minunate, -zice Domnul, ca în ziua cînd ai ieşit din ţara Egiptului.`` -
Song of Solomon 3:11
Ieşiţi, fetele Sionului, şi priviţi pe împăratul Solomon, cu cununa cu care l -a încununat mamă-sa în ziua cununiei lui, în ziua veseliei inimii lui. -
Esther 5:9
Haman a ieşit în ziua aceea, vesel şi cu inima mulţămită. Dar, cînd a văzut, la poarta împăratului, pe Mardoheu care nu se scula nici nu se mişca înaintea lui, s'a umplut de mînie împotriva lui Mardoheu.
Esther 8:15
Mardoheu a ieşit dela împărat, cu o haină împărătească albastră şi albă, cu o mare cunună de aur, şi cu o mantie de in subţire şi de purpură. Cetatea Susa striga şi se bucura.
Ecclesiastes 5:15
Cum a ieşit de gol din pîntecele mamei sale, din care a venit, aşa se întoarce, şi nu poate să ia nimic în mînă din toată osteneala lui.
Daniel 3:24
Atunci împăratul Nebucadneţar s'a înspăimîntat, şi s'a sculat repede. A luat cuvîntul, şi a zis sfetnicilor săi: ,,N'am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legaţi?`` Ei au răspuns împăratului: ,,Negreşit, împărate!``
Daniel 3:26
Apoi Nebucadneţar s'a apropiat de gura cuptorului aprins, şi, luînd cuvîntul, a zis: ,,Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, slujitorii Dumnezeului celui Prea Înalt, ieşiţi afară şi veniţi încoace!`` Şi Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au ieşit din mijlocul focului.
Daniel 7:3
Şi patru fiare mari au ieşit din mare, deosebite una de alta.
Página 1 de 28
Próximo →