Buscar na Bíblia
Encontre versículos, passagens e textos bíblicos
37 resultado(s) encontrado(s)
(Página 1 de 2)
Buscar na Bíblia: "cîţiva" de Versiunea Dumitru Cornilescu
Ezra 9:8
Şi totuş Domnul, Dumnezeul nostru, S'a îndurat de noi, lăsîndu-ne cîţiva oameni scăpaţi, şi dîndu-ne un adăpost în locul Lui cel sfînt, ca să ne lumineze ochii şi să ne dea puţină răsuflare în mijlocul robiei noastre.
Daniel 1:3
Împăratul a dat poruncă lui Aşpenaz, căpetenia famenilor săi dregători, să -i aducă vreo cîţiva din copiii lui Israel de neam împărătesc şi de viţă boierească,
Daniel 3:8
Cu prilejul acesta, şi în aceeaş vreme, cîţiva Haldei s'au apropiat şi au pîrît pe Iudei.
Daniel 11:6
După cîţiva ani, se vor uni, şi fata împăratului dela miază zi va veni ca nevastă la împăratul dela miază noapte, ca să facă o învoială. Dar aceste mijloace de ajutorare nu vor avea nici o putere, şi nici celelalte mijloace ale ei nu vor putea ţine pept, ci ea va fi dată la moarte împreună cu alaiul ei, cu tatăl ei şi cu cel ce s'a legat cu ea.
Daniel 11:8
Va ridica şi va strămuta în Egipt, odată cu prinşii de război, chiar şi pe dumnezeii şi chipurile lor turnate, împreună cu vasele lor scumpe de argint şi de aur. Apoi va lăsa cîţiva ani în pace pe împăratul dela miază noapte.
Daniel 11:13
Căci împăratul dela miază-noapte se va întoarce şi va strînge o oştire mai mare de cît cea dintîi; şi după cîtăva vreme, după cîţiva ani, va porni în fruntea unei mari oştiri bine înarmate.
Nehemiah 1:2
a venit Hanani, unul din fraţii mei, şi cîţiva oameni din Iuda. I-am întrebat despre Iudeii scăpaţi cari mai rămăseseră din robie, şi despre Ierusalim.
Nehemiah 2:12
După aceea, m'am sculat noaptea cu cîţiva oameni, fără să fi spus cuiva ce-mi pusese Dumnezeul meu în inimă să fac pentru Ierusalim. Nu era cu mine nicio altă vită, afară de vita pe care călăream.
Nehemiah 13:19
Apoi am poruncit să se închidă porţile Ierusalimului înainte de Sabat, de îndată ce le va ajunge umbra, şi să nu se deschidă decît după Sabat. Şi am pus cîţiva din slujitorii mei la porţi, să oprească intrarea sarcinilor de mărfuri în ziua Sabatului.
Mark 6:5
N'a putut să facă nici o minune acolo, ci doar Şi -a pus mînile peste cîţiva bolnavi, şi i -a vindecat.
Mark 7:1
Fariseii şi cîţiva cărturari, veniţi din Ierusalim, s'au adunat la Isus.
Mark 8:7
Mai aveau şi cîţiva peştişori: şi Isus, după ce i -a binecuvîntat, a poruncit să -i împartă şi pe aceia.
Revelation 2:15
Tot aşa, şi tu ai cîţiva cari, deasemenea, ţin învăţătura Nicolaiţilor, pe care Eu o urăsc.
Luke 13:31
În aceeaş zi, au venit cîţiva Farisei, şi I-au zis: ,,Pleacă, şi du-Te de aici, căci Irod vrea să Te omoare.``
2 Kings 25:12
Însă căpetenia străjerilor a lăsat ca vieri şi lucrători de pămînt cîţiva din cei mai săraci din ţară.
Acts 10:24
A doua zi, s'a sculat, şi a plecat cu ei. L-au însoţit şi cîţiva fraţi din Iope. În cealaltă zi au ajuns la Cezarea. Corneliu îi aştepta cu rudele şi prietenii de aproape, pe cari -i chemase.
Acts 11:20
Totuş printre ei au fost cîţiva oameni din Cipru şi din Cirena, cari au venit în Antiohia, au vorbit şi Grecilor, şi le-au propovăduit Evanghelia Domnului Isus.
Acts 15:1
Cîţiva oameni, veniţi din Iudea, învăţau pe fraţi şi ziceau: Dacă nu sînteţi tăiaţi împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mîntuiţi.``
Acts 15:2
Pavel şi Barnaba au avut cu ei un viu schimb de vorbe şi păreri deosebite; şi fraţii au hotărît ca Pavel şi Barnaba, şi cîţiva dintre ei, să se suie la Ierusalim la apostoli şi presbiteri, ca să -i întrebe asupra acestei neînţelegeri.
Acts 15:22
Atunci apostolii şi presbiterii1 şi întreaga Biserică au găsit cu cale să aleagă vreo cîţiva dintre ei, şi să -i trimeată la Antiohia, împreună cu Pavel şi Barnaba. Şi au ales pe Iuda, zis şi Barsaba, şi pe Sila, oameni cu vază între fraţi.
Página 1 de 2
Próximo →