Buscar na Bíblia
Encontre versículos, passagens e textos bíblicos
26 resultado(s) encontrado(s)
(Página 1 de 2)
Buscar na Bíblia: "Gîndul" de Versiunea Dumitru Cornilescu
Philippians 2:5
Să aveţi în voi gîndul acesta, care era şi în Hristos Isus:
Philippians 3:15
Gîndul acesta dar să ne însufleţească pe toţi, cari sîntem desăvîrşiţi; şi dacă în vreo privinţă sînteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă.
Galatians 6:14
În ce mă priveşte, departe de mine gîndul să mă laud cu altceva decît cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume!
Ecclesiastes 3:11
Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gîndul veciniciei, măcarcă omul nu poate cuprinde, dela început pînă la sfîrşit, lucrarea pe care a făcut -o Dumnezeu.
2 Corinthians 1:9
Ba încă ne spunea gîndul că trebuie să murim; pentruca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care înviază morţii.
2 Corinthians 2:9
căci v'am scris şi cu gîndul ca să vă pun la încercare şi să văd dacă sînteţi ascultători în totul.
Nehemiah 7:5
Dumnezeul meu mi -a pus în inimă gîndul să adun pe mai mari, pe dregători şi poporul, ca să -i număr. Am găsit o carte cu spiţele de neam ale celor ce se suiseră întîi din robie, şi am văzut scris în ea cele ce urmează.
Romans 11:34
Şi în adevăr, ,,cine a cunoscut gîndul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui?
1 Corinthians 2:16
Căci ,,cine a cunoscut gîndul Domnului, ca să -I poată da învăţătură?`` Noi însă avem gîndul lui Hristos.
John 13:2
În timpul cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gîndul să -L vîndă,
Joshua 22:29
Departe de noi gîndul să ne răzvrătim împotriva Domnului şi să ne abatem astăzi dela Domnul, zidind un altar pentru arderi de tot, pentru daruri de mîncare şi pentru jertfe, afară de altarul Domnului, Dumnezeului nostru, care este înaintea locaşului Lui!``
Joshua 24:16
Poporul a răspuns, şi a zis: ,,Departe de noi gîndul să părăsim pe Domnul, şi să slujim altor dumnezei.
2 Samuel 13:33
Să nu se mai muncească dar împăratul, domnul meu, cu gîndul că toţi fiii împăratului au murit, căci numai Amnon a murit.
2 Samuel 20:20
Ioab a răspuns: ,,Departe, departe de mine gîndul să nimicesc sau să dărîm!
2 Samuel 23:17
El a zis: ,,Departe de mine, Doamne, gîndul să fac lucrul acesta! Să beau sîngele oamenilor acestora cari s'au dus cu primejdia vieţii lor?`` Şi n'a vrut s'o bea. Iată ce au făcut aceşti trei viteji.
Luke 9:47
Isus le -a cunoscut gîndul inimii, a luat un copilaş, l -a pus lîngă El,
Acts 8:22
Pocăieşte-te dar de această răutate a ta, şi roagă-te Domnului să ţi se ierte gîndul acesta al inimii tale, dacă este cu putinţă;
Acts 27:43
Sutaşul însă, care voia să scape pe Pavel, i -a oprit dela gîndul acesta. A poruncit ca cei ce pot înota, să se arunce de pe corabie în apă, şi să iasă cei dintîi la pămînt;
1 Samuel 20:9
Ionatan i -a zis: ,,Departe de tine gîndul să nu-ţi dau de ştire, dacă voi afla că pieirea ta este lucru hotărît din partea tatălui meu şi ameninţă să te ajungă!``
Proverbs 24:9
Gîndul celui nebun nu este decît păcat, şi batjocoritorul este o scîrbă pentru oameni. -
Página 1 de 2
Próximo →