Buscar na Bíblia
Encontre versículos, passagens e textos bíblicos
41 resultado(s) encontrado(s)
(Página 2 de 3)
Buscar na Bíblia: "stătut" de Versiunea Dumitru Cornilescu
2 Kings 3:21
Însă, toţi Moabiţii, auzind că împăraţii se suie să lupte împotriva lor, au chemat pe toţi cei în vîrstă să poarte armele şi mai mari chiar, şi au stătut la hotar.
Leviticus 9:5
Ei au adus înaintea cortului întîlnirii tot ce poruncise Moise; şi toată adunarea s'a apropiat, şi a stătut înaintea Domnului.
Leviticus 13:37
Dacă i se pare că rîia a stătut pe loc, şi că din ea a crescut păr negru, rîia este vindecată: este curat, şi preotul să -l declare curat.
Acts 9:40
Petru a scos pe toată lumea afară, a îngenuncheat, şi s'a rugat; apoi, s'a întors spre trup, şi a zis: ,,Tabita, scoală-te!`` Ea a deschis ochii, şi, cînd a văzut pe Petru, a stătut în capul oaselor.
Acts 10:17
Pe cînd Petru nu ştia ce să creadă despre înţelesul vedeniei, pe care o avusese, iată că, oamenii trimeşi de Corneliu, întrebînd de casa lui Simon, au stătut la poartă,
Acts 10:30
Corneliu a răspuns: ,,Acum patru zile, chiar în clipa aceasta, mă rugam în casa mea la ceasul al nouălea; şi iatăcă a stătut înaintea mea un om cu o haină strălucitoare,
Acts 11:11
Şi iată că îndată, trei oameni trimeşi din Cezarea la mine, au stătut la poarta casei, în care eram.
Acts 12:7
Şi iată, un înger al Domnului a stătut lîngă el pe neaşteptate, şi o lumină a strălucit în temniţă. Îngerul a deşteptat pe Petru, lovindu -l în coastă, şi i -a zis: ,,Scoală-te, iute!`` Lanţurile i-au căzut jos de pe mîni.
1 Samuel 23:15
David, văzînd că Saul a pornit să -i ia viaţa, a stătut în pustia Zif, în pădure.
Deuteronomy 4:11
Voi v'aţi apropiat şi aţi stătut la poalele muntelui. Muntele era aprins, şi flacările se ridicau pînă în inima cerului. Era întunerec, nori şi negură deasă.
Deuteronomy 33:3
Da, El iubeşte popoarele; Toţi sfinţii sînt în mîna Ta. Ei au stătut la picioarele Tale, Au primit cuvintele Tale.
2 Chronicles 5:6
Împăratul Solomon şi toată adunarea lui Israel, chemată la el, a stătut înaintea chivotului. Au jertfit oi şi boi, cari nu se pot nici socoti, nici număra, din pricina mulţimii lor.
Numbers 12:5
Domnul S'a pogorît în stîlpul de nor, şi a stătut la uşa cortului. A chemat pe Aaron şi pe Maria, şi ei s'au apropiat amîndoi.
Numbers 16:18
Şi-au luat fiecare cădelniţa, au pus foc în ea, au pus tămîie în foc, şi au stătut la uşa cortului întîlnirii, împreună cu Moise şi Aaron.
Numbers 16:27
Ei s'au depărtat din preajma locuinţei lui Core, Datan şi Abiram. Datan şi Abiram au ieşit afară, şi au stătut la uşa corturilor lor, cu nevestele, copiii şi pruncii lor.
Exodus 34:5
Domnul S'a pogorît într'un nor, a stătut acolo lîngă el, şi a rostit Numele Domnului.
Ezekiel 37:10
Am proorocit, cum mi se poruncise. Şi a intrat duhul în ei, şi au înviat, şi au stătut pe picioare: era o oaste mare, foarte mare la număr.
Genesis 18:8
Apoi a luat unt şi lapte, împreună cu viţelul pe care -l gătise, şi l -a pus înaintea lor. El însuş a stătut lîngă ei, sub copac, şi le -a slujit pănă ce au mîncat.
Genesis 37:7
Noi eram la legatul snopilor în mijlocul cîmpului; şi iată că snopul meu s'a ridicat şi a stătut în picioare; iar snopii voştri l-au înconjurat, şi s'au aruncat cu faţa la pămînt înaintea lui.``
Jeremiah 19:14
Ieremia s'a întors din Tofet, unde -l trimisese Domnul să proorocească. Apoi a stătut în curtea Casei Domnului, şi a zis întregului popor: